19 mai 2017

Uimitoarele drame şi bucurii ale peştilor

Grasu a mers azi să pescuiască şi s-a întors fără peşti pentru că nu sunt peşti.
El ştie că nu sunt, dar tot se duce şi stă ca un urs răbdător lângă apă.

Mare necaz, zic eu, dar ce s-a întâmplat acolo? Au murit? Poate nu ai tu undiţă bună.

Nu, toţi peştii sunt la locul lor în apă, bine sănătoşi.
Dar au depus icre şi acum stau obosiţi pe fundu apei şi nu au poftă de mâncare.
A mai rămas doar ştiuca. dar e luna plină.

Şi ce se întâmplă cu ştiuca când e luna plină?

Îi cad dinţii.
Nu mai poate să mănânce şi stă supărată în vizuină.
Până la următoarea lună plină îi cresc alţi dinţi, dar acum nu mai poate să mănânce aşa ştirbă, şi e depresivă.

E foarte interesant, fiţi atenţi aici, deci peştii depun icre fix în perioada în care ştiuca rămâne fără dinţi şi nu mai poate să-i hărţuiască.

E un echilibru al naturii fenomenal.

Aşa echilibru ne trebuia nouă.
Cum era să devină femeia o ştiucă timp de o lună şi bărbatul să iasă nestingherit la bere?
Sau şefii să depună icre şi angajaţii să iasă nestingheriţi la bere?

Da.

18 mai 2017

Sunt un bipolar greșit

Azi dădeam asaltul în cea mai glorioasă ceartă din viaţa mea.
Vedeam că nervii inamici mă copleşesc dar eu îmi conduceam foarte calculat nervii către victorie.
Dintrodată, toată lumea a început să râdă.

Imediat am râs şi eu, ca ce chestie să nu râd? Deşi nervii mei încă luptau eroic.

Am continuat să mă cert râzând, tot mai neconvins, vedeam şi eu că nu e în regulă să râzi când ai draci.

Înfrângeri am mai păţit, dar niciodată aşa rapide şi cu arma letală a darul blândeţii.


Aşa că am refăcut mental toţi paşii scandalului ca să văd unde şi cum s-a detonat uşurarea.

Foarte vagă, abia sesizabilă, am găsit-o într-o concluzie oftată de duşman.

Adică fix când fluturam cu un ficus mi-a zis că e posibil să fiu bipolar.

Iar eu am zis că e naiv, fireşte că sunt bipolar.

Noi ne pricepem la bipolari, nu era o insultă. Doar m-a destabilizat 5 secunde cât să mă gândesc ce am făcut aşa bipolar, şi m-am trezit dezarmat.


Şi aşa am înţeles că mă învârt cu uşa turnantă şi ies, când în depresie, când în nervi, exact ca un bipolar împrăştiat.

Pentru că ies total aleatoriu şi imprudent.

Acu, concluzie.

De asta e bine să ai blog. Că ajungi seara acasă, pui un pahar de vin, te aşezi la scris şi descoperi în tine chestii care îţi scapă dacă nu le vezi legându-se într-o postare.
Chiar dacă îţi iese că eşti bipolar.

13 mai 2017

Hello World!

Am făcut baie, am băut trei beri, am găsit o poză reuşită cu mine, trec peste trac şi începem blogul.

E greu să începi ştiind că nu ai cititori. Mai bine aştept să apară cititorii.

Piticugras

Acest blog a înviat şi are două sarcini de făcut.

Să ajungă în top 10.