06 iunie 2017

De ce scriem la supărare?

Bine, asta cu scrisul o zic doar pentru că scriu eu aici.

Alţii preferă să spargă lucruri, să se arunce pe ferestre sau să tacă periculos.
Şi chiar este periculos să taci.
O frustrare pe care o omori în tine înseamnă înţelepciune.
Dar prea multe frustrări adunate în tine devin otrăvitoare şi fatale.

Iar cearta e cel mai simplu mod de a omori frustrările, dar şi cel mai păgubos.
Pentru că nimeni nu se ceartă terapeutic, nu execuţi exerciţii de ceartă, nu dai admirativ din cap când celălalt a reuşit o replică bună.

De fapt tu nu mai faci nimic, Demonul orgoliului conduce vesel şi nu mai pleacă până nu ai dreptate.
Aţi văzut vreo ceartă care se termină cu "da, ai dreptate"?

Eram precis că o să ziceţi că aţi văzut. Că aţi văzut chiar la voi.
Ba nu aţi văzut, vă ştiu pe toţi şi ştiu ce faceţi imediat ce se aşterne tăcerea după ceartă.

Nu e nicio tăcere.
Orgoliul trebuie hrănit şi o să suni pe cineva neutru care să-ţi dea dreptate.
Sau scrii repede o postare în care e clar că ai dreptate pentru că lipseşte cea mai importantă parte din ceartă. Aia în care se putea rezolva.

E un moment acolo, la minutul 6:32 în ceartă când îţi dai seama că poţi opri tot necazul cu doar o vorbă.
Dar eziţi şi cauţi repede ceva în trecut cu care să dai lovitura finală.
Deja ai câştigat.

Acum e linişte iar, demonul a plecat, toţi oamenii au văzut că eşti corect, că nu ai avut de ales, că celălalt era de vină.

Dar chiar nu ai avut de ales?

Despre asta în postarea următoare care o să se numească "Dacă nu-ţi convine, de ce mai stai?"
Pe care nu o mai scriu pentru că mi-e rău.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu